Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Wizz Air lansează o nouă…

Wizz Air lansează o nouă cursă spre Italia. Chişinău-Milano, 40 de euro, din noiembrie 2014

Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est a anunţat astăzi despre lansarea cursei Chişinău – Milano (Bergamo), care va fi operată începând cu 2 noiembrie 2014. Iniţial, la această cursă vor fi efectuate zboruri de 2 ori pe săptămână.Milano (Bergamo) este deja a 3-a cursă din Moldova spre Italia, luând în considerare faptul că Wizz Air deja operează câte 2 zboruri pe săptămână din Chişinău spre Roma (Ciampino) şi Veneţia (Treviso), începând din septembrie 2013. Wizz Air consideră că noul serviciu va stimula piaţa locurilor de muncă din domeniul aviaţiei şi turismului al Republicii Moldova.

Biletele pentru cursa Chişinău – Milano Bergamo sunt deja în vânzare şi pot fi rezervate pe site-ul www.wizzair.com, cu tarife care încep de la €39.99.

Reprezentantul Wizz Air, Daniel Carvalho, a declarat: „Wizz Air a început să opereze zboruri din capitala Moldovei doar cu 9 luni în urmă, şi deja a reuşit să deservească 45,000 pasageri în cadrul zborurilor către Roma şi Veneţia. Acest lucru confirmă faptul că transportul aerian low-cost dintre Republica Moldova şi Italia este bine primit de către publicul călător, care include turiştii, călătoriile de afaceri şi diaspora din Moldova. Cu preţuri care încep de la €39.99, sperăm că această cursă va avea acelaşi succes ca şi cele către Roma şi Veneţia. De asemenea, sperăm că acest nou serviciu va contribui la consolidarea relaţiilor de afaceri şi a turismului dintre Moldova şi Italia. Biletele sunt deja în vânzare pe wizzair.com.”

Wizz Air este cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est*, cu o flotă de 52 de aeronave Airbus A320 şi oferă peste 300 de curse din 18 locaţii, interconectând 96 destinaţii din 35 de ţări. Wizz Air deţine o echipă de peste 2,000 de profesionişti în domeniul aviaţiei, care oferă servicii de calitate superioară la preţuri foarte mici, ceea ce face ca Wizz Air să fie aleasă de aproximativ 13.9 milioane de pasageri, conform datelor anului financiar care s-a încheiat pe 31 martie 2014.

Toate zborurile sunt operate pe aeronave Airbus A320 de 180 locuri.

Sursa: Wizz Air